:))

Ea e femeia...

ea e femeia pe care el si-o doreste doar o noapte si tu toata viata, iar a doua zi el o doreste toata viata si tu doar pt o noapte

ea e femeia care stie sa rada chiar si atunci cand sufletul ii plange

ea e femeia pe care ti-e frica sa o iei in brate ca sa nu o ranesti dar pe care o ranesti pt ca ti-e frica sa iubesti

ea e femeia pe toti o arata cu degetul dar toti o vor

ea e femeia de care ti-e dor dar pe care nu vrei sa o mai vezi

ea e femeia dupa care tu  plangi atunci cand esti cu cealalta

ea e femeia care nu zice nu

ea e femeia care are grija de tine atunci cand nu te astepti

ea e femeia care te iubeste in tacere

ea e femeia care se bucura pt reusitele tale si sufera pt esecurile tale fara ca tu sa iti dai seama

ea e femeia pe care ai pierdut-o atunci cand ai incercat sa o castigi

ea e femeia pe care o strigi noaptea in vis fara sa vrei

ea e femeia pe care o urasti ca o iubesti atat de mult

ea e femeia care stie sa te aline

ea e femeia care poata sa faca totul motivata doar de faptul ca existi

ea e femeia care nu se lasa cucerita de o gramada de bani ci de o gramada de sentimente

ea e femeia al carui zambet nu il poti uita si ale carei lacrimi te-au marcat pe viata

ea e femeia in care gasesti mereu un copil de care sa ai grija dar e destul de matura incat sa se descurce singura si sa stie ce vrea de la viata....

ea e femeia de care ti-e dor chiar si atunci cand e langa tine

ea e femeia pt care totul nu e de ajuns

ea e femeiea pt care ai face orice dar de care iti este frica

ea e femeia visurilor tale dar tu alegi sa stai langa alta

ea e femeia ce te iubeste neincetat

ea e femeia ce iti stapaneste gandurile

ea .... 

 

Gri!

Plâns de cobe pe la geamuri se opri,

Şi pe lume plumb de iarnă s-a lăsat;

„I-auzi corbii” ─ mi-am zis singur... şi-am oftat;

Iar în zarea grea de plumb

Ninge gri.

Ca şi zarea, gândul meu se înnegri...

Şi de lume tot mai singur, mai barbar,

Trist cu-o pană mătur vatra, solitar...

Iar în zarea grea de plumb

Ninge gri.

(George Bacovia, Gri)

poems...

Firul de sânge care-mi iese din buzunar

firul de lână care-mi iese din ochi

firul de tutun care-mi iese din urechi

firul de flăcări care-mi iese din nări

Tu poţi crede că urechile mele fumează

dar oamenii au rămas ţintuiţi în mijlocul străzii

pentru că în noaptea asta se vor vopsi în negru toate statuile

şi va fi insomnia mea aceea pe care o vei cunoaşte

o insomnie oarecare de cretă şi de argilă

o insomnie ca o sobă sau ca o uşe

sau mai bine ca golul unei uşi

şi în dosul acestei uşi vreau să vorbim de memorie

vreau să mă miroşi ca pe o fereastră

vreau să mă auzi ca pe un arbore

vreau să mă pipăi ca pe o scară

vreau să mă vezi ca pe un turn

(Gellu Naum, Oglinda oarbă)

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.

Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,

Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.

Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-aş fi făcut un semn, după plecare,

Dar ce-i un semn de umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.

Ai ascultat de gândul cel dintâi.

Nu te oprise gândul fără glas.

De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

(Tudor Arghezi, De-abia plecaseşi)

Când stai în tren şi pleacă trenul vecin,

De ce ai impresia că ai plecat

Tu?

Primăvara şi toamna

Te tot uiţi pe cer, pierdut în gânduri,

Stoluri de păsări vin,

Stoluri de păsări pleacă,

De ce ai impresia că mergi tu?

Toată viaţa m-am uitat pe fereastră

Pironit într-un colţ

De autobuz, de tren, de vapor

Hurducat de căruţă

M-am uitat cum fug de mine copacii,

Oameni, oraşe, continente

De ce sunt copleşit de atâtea emoţii,

De ce am impresia că am cunoscut lumea?

(Marin Sorescu, Pleacă trenul)