poems...

Firul de sânge care-mi iese din buzunar

firul de lână care-mi iese din ochi

firul de tutun care-mi iese din urechi

firul de flăcări care-mi iese din nări

Tu poţi crede că urechile mele fumează

dar oamenii au rămas ţintuiţi în mijlocul străzii

pentru că în noaptea asta se vor vopsi în negru toate statuile

şi va fi insomnia mea aceea pe care o vei cunoaşte

o insomnie oarecare de cretă şi de argilă

o insomnie ca o sobă sau ca o uşe

sau mai bine ca golul unei uşi

şi în dosul acestei uşi vreau să vorbim de memorie

vreau să mă miroşi ca pe o fereastră

vreau să mă auzi ca pe un arbore

vreau să mă pipăi ca pe o scară

vreau să mă vezi ca pe un turn

(Gellu Naum, Oglinda oarbă)

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.

Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,

Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.

Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-aş fi făcut un semn, după plecare,

Dar ce-i un semn de umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.

Ai ascultat de gândul cel dintâi.

Nu te oprise gândul fără glas.

De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

(Tudor Arghezi, De-abia plecaseşi)

Când stai în tren şi pleacă trenul vecin,

De ce ai impresia că ai plecat

Tu?

Primăvara şi toamna

Te tot uiţi pe cer, pierdut în gânduri,

Stoluri de păsări vin,

Stoluri de păsări pleacă,

De ce ai impresia că mergi tu?

Toată viaţa m-am uitat pe fereastră

Pironit într-un colţ

De autobuz, de tren, de vapor

Hurducat de căruţă

M-am uitat cum fug de mine copacii,

Oameni, oraşe, continente

De ce sunt copleşit de atâtea emoţii,

De ce am impresia că am cunoscut lumea?

(Marin Sorescu, Pleacă trenul)